IORiding 7
Foiletonul de toamnă continuă!
Dallas, Santa Barbara, Sclava Isaura, Tânăr şi Neam Liniştit – toate pistol cu apă pe lângă ce ne aduce nouă luna Octombrie! Alt sezon, alte prospături!
Atunci când copacii se rumenesc şi dimineţile crocante te muşcă de obraz, ştii c-a venit vremea pentru IORiding. Deci ce atâta vorbărie?
IORiding revine pe 13 octombrie cu episodul numărul 7. Arealul de skate din parcul IOR rămâne aceeaşi gazdă primitoare iar actorii sunt cei mai buni skateri şi BMX-eri din România, care s-au obişnuit cu IORiding ca şi cu omleta de dimineaţă. Închiderea neoficială de sezon, motiv oficial de distracţie, easy.
Park Session pentru skate şi BMX, Best Trick şi concurs de copii la skate, plus Highest Air la BMX – cele mai importante momente ale zilei, dar le ştiţi deja.
Vă aşteptăm la IORiding şi anul acesta. Sue Ellen aproved. So, join and share! www.facebook.com/ioriding Read more
IORiding 6 Official Edit
Entuziasm? Desigur! Ca în fiecare toamnă când ne trezim că de fapt parcă e prea târziu pentru un concurs de skate și de BMX. Dar, hei! „Mai bine mai târziu decât niciodată!”, nu? Așa se întâmplă ca în fiecare an avem noroc și o scoatem la capăt cu IORiding, chiar și atunci când șansele nu par să fie de partea noastră. Anul acesta a fost diferit și nu prea. Diferit doar că la final de octombrie frunzele copacilor erau încă suspect de verzi. Doar „verde e culoarea speranței”, nu-i așa? În rest, totul în grafic!
Listele de trick-uri nu mai sunt de mult la modă, dar o să vă spunem ce ne-a încântat pe noi: copiii! Anul acesta am avut 92 de înscriși la IORiding dintre care 46 au fost kinderi sub 16 ani. Ba chiar a trebuit să îi împărțim și pe grupe diferite de vârstă, iar la categoria între 12 și 16 ani au fost chiar 30 de rideri; cea mai populată dintre toate! Și să nu mai spunem că am avut și 5 fete, mai multe ca niciodată! Statistic, deci, IORiding 6 a fost clar un succes. Cu înghesuiala de rigoare, dar și ea asumată.
La fete Anca Filip, Mara Tudose și Samira Bassan au ținut steagul sus, în ordine, la Barely Legal, mai precis între 12 și 16 ani, disputa a fost câștigată de Dragos Carlan a.k.a. Piglet, urmat de Octavian Schellander zis Piscav și de Rares Mititelu, iar la Power Age, cei peste 16 ani, Marius Diatcu a.k.a Adrenalina a mai bifat un succes, cu un surprinzător Cristian Cohal pe 2, Răzvan „Banzi” Popescu pe 3, Gabriel Dorissa pe 4 și „Bobo” Mihail Adolf Gherghelah pe 5. La clasa de copii am fost nevoiți, din păcate, să anulăm podiumul datorită unor erori de organizare a înscrierilor, cât și lipsei de fair play a unor concurenți. Welcome to Romania, how may we serve you?
BMX! La BMX cea mai faină surpriză a fost să constatăm că și scena Bucureștiului, respectiv cea a sudului țării, crește și livrează rideri care se dau din ce în ce mai bine. A câștigat Tibi Bajka din Ciuc, cu Alin Moldovan și surpriza constănțeană Mihail Botnarciuc pe 3, iar un premiu special i-a fost acordat lui Sorin Văduva, pentru bunele sale prestații.
Ziua s-a încheiat cu un Best Trick session de skate pe foc automat, unde s-au remarcat în special veriga tânără a familiei Diatcu, Petruț, și câștigătorul Răzvan Popescu. Double flip to frontside five-O grind, nimic altceva de spus! IORiding înseamnă și BMX Highest Air, iar de data aceasta cel mai mult s-au propulsat în afara quarter-ului Alex Jiga din Sibiu și Demian Barnabas din Miercurea Ciuc. Jiga a ținut ștacheta sus pe mai tot parcursul sesiunii, dar Barni a revenit pe final și a pus bicicleta o idee mai sus în aer, suficient cât să-și adjudece premiul. „Punct ochit, punct lovit!”
Seara concursului a fost prilej de petrecere, cum altcumva?! Popularul local-hero Gojira și britanicii de la Engine Earz s-au ocupat de publicul prezent la Arenele Romane în cadrul DNB Arena și nu au făcut-o deloc rău. Ba putem spune chiar că unii dintre cei obișnuiți să se ducă la culcare cu găinile au rămas în picioare până dimineața, au dansat de mama focului și au filmat acțiunea cu telefonul. Lucrurile astea vorbesc de la sine!
Să fie 7 o cifră magică? O să vedem!